ARADUL SIMBOLURILOR PIERDUTE Episodul 1: Ștrandul Neptun din Arad: o poveste a gloriei apuse și a decăderii orchestrate

1
2 minutes, 40 seconds Read

Pe malul Mureșului, în inima Aradului, se află o tăcută și ponosită amintire a vremurilor de glorie: Ștrandul Neptun – locul unde odată, cândva demult, se auzeau râsete de copii și muzică veselă, astăzi domnește tăcerea și o tristețe apăsătoare.

Istoria Ștrandului Neptun este una bogată: proiectat și inaugurat la sfârșitul anilor ‘60 ștrandul a fost o oază de relaxare și distracție pentru generații întregi de arădeni. Cu bazinele sale, toboganele, terasele pline de viață și spațiile verzi, nu este de mirare că a fost considerat, decenii de-a rândul, o adevărată bijuterie a vestului, un loc care atrăgea anual, în sezonul estival, mii de turişti din întreaga ţară, cu precădere din Oradea, Timişoara sau chiar din Ungaria!
Supranumit “litoralul vestului”, al doilea ca mărime din Europa, gloria Ștrandului Neptun a atins apogeul în anii ‘70 și ‘80, când era un adevărat punct de reper al orașului. Iar în anii ‘90 – ‘00, cu o zonă comercială ce avea peste 80 de terase, cluburi și restaurante, Ștrandul continua să se afle în topul preferinţelor românilor (şi nu numai!) ca şi obiectiv turistic şi oază de relaxare şi distracție: şi asta mai ales datorită concertelor, petrecerilor şi a festivalurilor care se organizau aici.

Din păcate, deceniile care au urmat au adus cu ele o serie de decizii neinspirate și de interese personale care au cântărit mai mult decât cele colective – fapte ce au dus la declinul treptat al Ștrandului Neptun. Lipsa investițiilor, a interesului sau a unei bune organizări au transformat o bijuterie a Aradului într-o amintire posomorâtă a ce era cândva. Baza de agrement și-a pierdut activitatea odată cu separarea zonei comerciale de cea a bazinelor, ceea ce a făcut ca rând pe rând localurile să se închidă. Fosta zonă comercială a fost transformată într-un parc (Parcul Cetății) în timp ce zona bazinelor a fost îngrădită. Astfel, Ștrandul Neptun a fost redus la jumătate – din cele 40 de hectare pe care le ocupa cândva, a ajuns la 20.

Încercările de resuscitare care au urmat, par să fi fost doar simple… furtuni într-un pahar cu apă.
După o încercare a reluării faimosului Festival al Berii, după o scumpire de până la 60% a biletelor de intrare (ceea ce a adus la un număr de vizitatori de puțin peste 83.000 în anul 2023, deși site-ul oficial al Ștrandului se laudă că ar avea 3.000.000 de vizitatori anual) se pare că ultimii ani reflectă doar dezinteresul și lipsa de respect față de nevoile și dorințele arădenilor.

Desigur, rămân în aer întrebările: ce se va alege de această oază de relaxare? Vom mai reuși oare vreodată să readucem gloria de altădată, să avem și noi un ștrand ”ca afară”, sau cel puțin ca a vecinilor noștri din Oradea? Vom mai putea oare – vreodată în această viață – să (re)punem ”Litoralul Vestului” pe harta turismului din România?

Întrebări care rămân, din păcate, fără răspunsuri…

Similar Posts

Comments

  1. avatar
    Constantin Colceriu says:

    Ambițiile prostești ale primarului Falca, care a insistat sa ia taxa de intrare și seara, când era clar că cei care merg pe ștrand, merg la terase , nu să facă baie în bazine..și de acolo a început totul. Din contrele lui cu Leo Aslau!

Răspunde-i lui Constantin Colceriu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *