Stadionul Vagonul, odinioară o emblemă a fotbalului din Arad, a fost martorul unor meciuri memorabile, al victoriilor eroice și al momentelor de neuitat care au definit istoria fotbalului arădean. Încă din anul 1899, moment în care a avut loc aici primul meci oficial disputat în România (Atletic Club Arad – Universitatea Budapesta, scor 0-0), stadionul Vagonul a continuat să aducă împreună generații de fani și suporteri uniți de pasiunea pentru sport și de dragostea pentru echipele locale.
Asta până în anul 2005, când s-a dat undă verde pentru demolarea sa. Astfel, terenul care reprezenta unul dintre cele mai importante puncte pe harta identității sportive autohtone a fost făcut una cu pământul. Nici valoarea istorică, nici cea sentimentală nu i-a înduioşat atunci pe cei responsabili, care au considerat la acea vreme că un centru comercial ar fi mult mai potrivit şi că ar creşte renumele municipiului într-un mod în care nimic altceva nu ar fi reuşit.
Complexul Clubului Atletic Arad – CAA (Aradi Athletikai Club – AAC), cunoscut ulterior ca Stadionul „CFR”, „Astra”, „Vagonul”, „Unirea”, „Rapid” și în final, „ACU” (Atletic Club Universitar) a fost martorul unor meciuri memorabile și, bineînțeles, a fost terenul pe care echipa Vagonul a cunoscut apogeul gloriei.
Și pentru că am adus aminte de echipa Vagonul, ni se pare just să facem o scurtă trecere în revistă și a istoriei acestei echipe de fotbal care, precum stadionul, a ajuns din păcate să reprezinte acum doar o filă din istoria Aradului, un ecou al unor vremuri în care municipiul avea motive reale de mândrie.
Așadar, în anul 1911 ia naștere o echipă care avea să scrie istorie: AMEFA Arad (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad). În primii ani, succesele au venit rapid, culminând cu trei calificări spectaculoase în semifinalele Campionatului Național (1921, 1926, 1927).
Anul 1932 a marcat un punct de cotitură: echipa și-a schimbat numele în Vagonul Arad, afiliindu-se companiei feroviare Astra. Sub această nouă identitate, Vagonul a cunoscut apogeul gloriei, cucerind titlul de vicecampioană a României în 1936 și jucând o finală memorabilă a Cupei României în 1938.
Din cauza presiunilor politice, în anul 1940 echipa este forțată să își schimbe numele, devenind așadar CFR Arad. Perioada următoare a fost marcată de instabilitate, cu retrogradări și reveniri în Divizia A. Totuși, flacăra speranței nu s-a stins niciodată. În 1958, echipa a renăscut sub numele de Rapid Arad, atingând din nou semifinala Cupei României în 1967.
Schimbările de nume au continuat: 1986 a adus revenirea la Vagonul Arad, urmată de fuziunea cu ARIS Arad în 1991 sub denumirea de FC Arad, în timp ce anii ’90 au adus cu ei fuziuni succesive cu echipa telefoniștilor (1994) și alte schimbări de nume (FC Arad Telecom; Telecom Arad; Romtelecom Arad).
Din păcate însă, retrogradarea din 2006 în Liga a III-a a dus la dizolvarea definitivă a echipei.
Și astfel, la începutul anilor 2000, povestea unui stadion emblematic și a unei echipe care a adus fotbalul arădean la un cu totul alt nivel s-a stins, lăsând în urmă o rană deschisă care stârnește deopotrivă nostalgie, cât și sentimente de revoltă și tristețe în rândul fanilor care își amintesc de acele vremuri…
