Într-un articol anterior din luna august a.c, vă relatam, dragi cititori, tragica poveste a terenului pe care a fost cândva renumita fabrică „Tricoul Roşu”. Ca şi o scurtă trecere în revistă, vă reamintim ca la acea dată, pe masa consilierilor era pusă şi supusă la dezbatere mult controversata şi discutata „soluţie de compromis” – adică construcţia pe acel teren a unor blocuri de 8, 7, 6 sau 5 etaje, a unei parcări subterane şi a unor spaţii comerciale şi birouri, în detrimentul unui parc care ar fi funcţionat precum o gură de aer pentru arădenii scufundaţi într-o mare a betoanelor.
Dacă atunci majoritatea consilierilor locali s-au opus vehement la aceste mari planuri încheiate între edilul oraşului, proprietarul terenului şi firma investitoare, lucrurile stau cu totul diferit în acest moment.
Şi asta pentru că, dragi arădeni, vă anunţăm cu sinceră tristeţe că „soluţia de compromis” a fost aprobată luni, 30 octombrie, în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal.
Deşi au existat 7 reţineri de la vot din partea USR, proiectul a trecut cu 16 voturi „pentru” – iar odată cu aceste decizii ale celor aleşi, s-a semnat şi sentinţa unui teren din centrul oraşului care ar fi meritat să deservească nevoile arădenilor de spaţii verzi şi de agrement, într-un municipiu care a ajuns să fie afundat în beton, ciment şi praf.
Primarul Aradului, Călin Bibarţ, declara optimist la finalul şedinţei că „Prin comparaţie, aveam o cicatrice asemănătoare în zona fostei fabrici CPL: de ani de zile, junglă, boschetărie… şi era un domeniu privat; totdeauna, Primăria spunea . (…) la fel e şi aici: încercăm să deblocăm o situaţie ferm convinşi că, până la urmă, faţă de ce este acum, va fi un lucru frumos pentru oraş.”.
Acest „nu e la noi” este deja o replică atât de cunoscută, încât ar putea fi luată drept o marcă înregistrată a edililor care încearcă să se spele pe mâini de situaţii pe care nici măcar nu încearcă să le rezolve sau să le gestioneze în favoarea locuitorilor. Am vorbit, am rezolvat, nu se poate – bătătlia în faţa „privaţilor” este pierdută.
Este oare chiar o bătălie pierdută? Sau mai degrabă o bătălie care nici măcar nu a fost vreodată purtată, cu interes, de către administraţia locală?
Pentru că, nu este oare mai uşor să dai din umeri şi nici măcar să nu te complici cu ceea ce presupune demersurile şi costurile unei expropieri ale terenului? Nu este oare mai avantajos să accepţi ceva din care, poate, la un moment dat o să ai şi tu ceva profit?
Răspunsul este că este şi mai uşor şi mai avantajos. Însă, cu siguranţă nu pentru arădeni. Nu pentru locuitorii oraşului a căror voci şi dorinţe manifestate nu au fost ascultate.
Nu, pentru noi nu este nici uşor, nici avantajos şi nici nu ne mulţumesc „soluţiile de compromis”.