Specialiștii din Timișoara au descoperit cu ajutorul stațiilor de monitorizare a aerului, cantități foarte mari de spori de mucegai. Dispozitivele au înregistrat valori și de 50 de ori mai mari decât cele tolerate de corpul uman.
Societatea Română de Alergologie avertizează că unul din patru români suferă de alergii.
: „Urmărind de-a lungul fiecărei zile, în timp real, încărcarea cu diverse tipuri de polenuri, am descoperit că există în aer un număr foarte mare de spori de fungi, fungi despre care nu știam că există până acum într-o cantitate așa mare în aer. Sunt aceste diverse tipuri de spori de mucegaiuri”. a declarat pentru ProTV Carmen Panaitescu, președinte Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică
Dispozitivele de măsurare a calității aerului au înregistrat valori îngrijorătoare de microparticule de mucegai încă din toamna anului trecut. În sudul Timișoarei, de exemplu, sporii de Alternaria care provin din descompunerea materiei organice, s-au înregistrat valori de opt ori mai mari. Iar de Cladosporium, cel mai comun tip de mucegai , 130.000 de bioparticule pe metru cub în condiții în care toleranța este de 3.000.
„Sensibilizările la mucegai par să fie cu o incidență din ce în ce mai crescută și pun probleme serioase prin gravitatea simptomatologiei, rinoree, curge nasul aproape în continuu, și simptomele astmatice, copiii dezvoltă frecvent exacerbări sau chiar dezvoltă astmul”. Bianca Matiș, medic primar alergolog a declarat pentru ProTV
Sporii de mucegai provin din clădiri abandonate, descompunerea de materii organice și zone umede. Fiind împrăștiați mai apoi de vânt în aer.
„Ceea ce noi ne-am propus este realizarea unui sistem integrat, să scalăm aceste stații la o suprafață cât mai mare, să găsim o sursă de finanțare astfel încât să implementăm la nivel național”. a declarat pentru ProTV Florin Imbrea, decan Facultatea de Agricultură Timișoara
