Ce s-a întâmplat, de fapt?

Vineri, 26 mai – cel mai vârstnic stejar din Arad, cu o vârstă de aproximativ 150 de ani şi care îşi avea rădăcinile bine înfipte în parcul Mihai Eminescu (parc aflat chiar în spatele Primăriei) cade tăcut la pământ, măcelărit fiind de drujbele nemiloase ale muncitorilor trimişi de administraţia locală. 

Acest dezastru din Parcul Eminescu, însă, nu a început de ieri, de azi – ci din 2015 încoace. Astfel că vorbim despre zilele în care Primăria Municipiului Arad a scos la licitaţie proiectul conform căruia, în acest amplasament, să fie amenajate o parcare, iar conform declaraţiilor de atunci ale primarului în funcţie, Gheorghe Falcă, parcul ar fi urmat să fie strămutat deasupra parcării, pe o placă de beton (deşi conform Legii 24/2007, art. 18, alin. (5): “Este interzisă schimbarea destinației, reducerea suprafețelor ori strămutarea spațiilor verzi definite de prezenta lege.”)

Planurile de atunci au fost, din fericire, abandonate.  Dar, anul trecut situaţia Parcului Eminescu a fost readusă în discuţie: în noiembrie 2022, consilierii locali ar fi trebuit să aprobe documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Modernizare Parc Eminescu”. Proiectul a fost, totuşi, retras de pe ordinea de zi din cauza unei inadvertenţe: 22 de arbori ar fi urmat să fie tăiaţi! 

Cu toate că s-a promis să se revină asupra acestei “inadvertenţe”, tăcerea s-a aşternut, în cele din urmă. 

În luna ianuarie a anului curent, modernizarea Parcului Eminescu a fost readusă în discuţie: primarul Călin Bibarţ a anunţat alocarea a 4 milioane de lei pentru proiectul „Modernizare Parc Eminescu”.

Din luna ianuarie, până la sfârșitul mai nu s-a mai întâmplat nimic, nu s-a mai discutat public despre această investiţie, ci s-a trecut direct la fapte, după cum am putut observa!

Desigur, reacţiile nu au contenit să apară, lumea cere explicaţii, şi, cu siguranţă, sunt îndreptăţiţi să facă asta! Bineînţeles că răspunsul celor aflaţi cu factorul decizional în mână lasă de dorit, este un răspuns evaziv şi eschivat, un răspuns care nu clarifică, absolut deloc, situaţia. 

Municipalitate a invocat raţionamente precum “siguranţa populaţiei arădene” şi faptul că ar fi vorba despre un arbore bolnav. Însă, în egală măsură, inginerul silvic Ovidiu Pîrv, fost director al Parcului Natural Lunca Mureşului, a comentat întreaga acţiune pe reţelele de socializare: “ Siguranța populației nu intră în discuție în acest caz, aducând argumente cum este prezența unei scorburi situate la 2 m înălțime. O astfel de scorbură nu ar fi dus la ruperea acestuia, iar scorbura respectivă mai mult ca sigur a fost folosită ca loc de adăpost și reproducere pentru lilieci, exact în această perioadă. Se vede clar, în toate secțiunile că lemnul nu are nicio urmă de putrefacție și dacă veneam peste 100 de ani în parc stejarul era tot acolo.”

Măcelul continuă! 

S-ar putea crede că tragedia s-a încheiat odată cu doborârea acestui arbore simbol. S-ar putea crede că cei responsabili şi-au atins scopul, că au câștigat în faţa epocilor trecute, că ar putea declara 1-0 în meciul cu timpul şi istoria locală. Însă, realitatea este departe de a se prezenta aşa. Din contră, administraţia locală pare că a pornit o adevărată cruciadă împotriva a tot ceea ce este verde şi plin de viaţă în acest oraş!

Aşadar, haideţi să trecem în necrolog câteva dintre victimele unei administraţii locale care poate fi definită ca fiind cel puţin… îndoielnică. 

Pe Calea Aurel Vlaicu, în zona fostei fabrici IMAR (unde lucrările pentru un parc comercial sunt în toi) au fost tăiaţi mai mulţi arbori situaţi pe spaţiul dintre trotuar şi şosea. Toţi copaci sănătoşi. La fel de sănătoşi precum cei de pe strada Ioan Suciu, sau ca şi cei din zona blocului de pe strada Sabin Drăgoi. 

Mai mult decât atât, anul acesta s-a luat o decizie la nivel local, pentru tăierea copacilor fructiferi din oraș, pe motiv că fac mizerie. Astfel, numeroși pomi care nu reprezentau vreun pericol şi-au găsit tragicul sfârşit, şi, probabil, că încă o listă considerabilă aşteaptă umilă pentru a fi “onorată”. 

Justificările administrației locale sunt halucinante: ba că aceşti arbori nu ar fi fost sănătoşi (în baza a ce s-au tras aceste concluzii, ce specialişti au fost consultaţi, ce documentaţie s-a întocmit? – am fi tare curioşi să aflăm şi noi!), ba că ar pune în pericol siguranţa cetăţenilor, ba că sunt simple scorburi de lilieci, ba că la fiecare arbore tăiat, în Arad se plantează alţi 3! 

Însă, în baza realităţii din teren, suntem mai mult decât îndreptăţiţi să ne întrebăm care va fi următoarea “victimă”? Câţi arbori şi din care zona a municipiului vor cădea, următorii, la pământ? Este această acţiune, într-adevăr, îndreptată spre siguranţa cetăţenilor sau este, pur şi simplu, o crimă săvârşită cu sânge rece – o acţiune fără de raţionament, efectuată doar din pura plăcere de a distruge sursa de oxigen şi de umbră şi a îngropa întregul municipiu într-un munte de ciment şi betoane?