Odată cu venirea verii și cu startul sezonului de bălăceală, este normal ca să ne dorim, cu toții, o evadare din haosul cotidian și din căldura resimțită între betoane. Și ce poate să fie mai revigorant decât o zi petrecută la ștrand – locul în care distracția și relaxarea merg mână-n mână.
Și mai minunat este atunci când poți să beneficiezi de toate aceste facilități și momente de respiro chiar în propriul oraș, nu-i așa? Și, desigur, Aradul și arădenii dispun de un ștrand, însă este vorba despre unul care lasă de dorit. Este vorba despre un ștrand care era, cândva, Litoralul Vestului – un loc care atrăgea mii de turiști în sezonul estival, care vibra de energie, distracție, muzică, evenimente și care, din păcate, a ajuns să fie nu mai mult decât un biet ștrand nemodernizat de orășel de provincie.
În acest context, nici nu este de mirare de ce arădenii optează să meargă, weekend de weekend, prin vecini – fie că vorbim despre Oradea, Timișoara sau chiar peste graniță, în Ungaria. Iar raționamentul celor care fac asta este perfect justificat: facilități și condiții net superioare, adaptate pentru toate grupele de vârstă și pentru preferințele și nevoile fiecăruia, prețuri mult mai rentabile și o atmosferă mult mai… primitoare.
Incapacitatea celor care au factorul decizional și puterea în mână de a face ceva pentru locuitorii municipiului ridică multe semne de întrebare, mai ales atunci când ne uităm în stânga și-n dreapta și vedem că la alții s-a facut, s-a dres, s-a investit și… s-a reușit.
Haideți să trecem în revistă câteva exemple, pe de-o parte pentru a pune în oglindă situația din alte părți, cu situația municipiului Arad, iar pe de altă parte, pentru a face cunoscută și pentru a aprecia eforturile altor administrații locale – pentru că, da, se poate și pentru că da, puterea exemplului ar trebui să fie cel mai bun catalizator.

Aquaparkul din Timișoara sau… cum să investești fonduri europene în mod inteligent
Aquaparkul ”Amazonia”, construit pe locul fostului stadion UMT din Timișoara, a fost inaugurat în luna martie a acestui an. Spațiul pune la dispoziție bazine interioare cu peste 1.700 metri pătraţi de suprafață cu apă, cu primele tobogane indoor din regiune, bazine cu ape termale, un SPA, o clinica de fizioterapie, un restaurant şi multe alte activităţi de divertisment, precum și o zonă exterioară de bazine, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
Valoarea proiectului s-a ridicat la peste 83 milioane de lei, din care, aproape 29 de milioane de lei au reprezentat fonduri europene nerambursabile, iar principala motivație a întregului proiect a fost, după cum au declarat chiar reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, ca timișorenii să aibă parte de o oază de relaxare chiar la ei acasă, fără a mai fi nevoiți să meargă în Ungaria pentru weekenduri de bălăceală și distracție.
Ungaria și Oradea – două locații la mare căutare

Construit în 2016 cu ajutorul unei investiţii europene de 22 milioane euro, parcul acvatic orădean ”Nymphaea” domină topurile preferințelor turiștilor din vestul țării (și nu numai!) atunci când vine vorba despre distracție și bălăceală. Astfel că, ”Nymphaea” a primit în primii cinci ani de funcţionare 1,5 milioane de vizitatori şi a înregistrat un profit de circa 7 milioane euro! Mai mult decât atât, în anul 2022, aquaparkul a înregistrat încasări record de 24,2 milioane de lei! Iar veștile bune pentru orădeni și pentru oraș nu se opresc aici, și asta pentru că în cadrul complexului de agrement va fi amenajat un nou bazin exterior de înot, de 200 mp – vorbim, așadar, de investiții continue și de grijă față de nevoile cetățenilor.
Pe de altă parte, fără să fie vreo noutate sau surpriză, Ungaria continuă să atraga turiștii români, mai ales pe cei din vestul țării, precum un magnet! Și nici nu este de mirare de ce! Prețurile mici, condițiile de invidiat și o distanță de doar câteva ore cu mașina pentru o zi sau un weekend în care distracția este garantată, fie că se optează pentru stațiunea Gyula sau de Hajdúszoboszló – să numim dintre cele mai cunoscute și populare.
Mai mult decât atât, mergând pe ideea că se poate dacă se vrea, într-un viitor foarte apropiat ne vom putea bucura de un alt aquapark în zona de vest a țării: este vorba despre aquapark-ul ”Toldi” de la Salonta!

Aquapark-ul se va întinde pe 2,8 ha, capacitatea exterioară va fi de 1.500 de persoane și cea interioară de 300 de persoane, iar investiția se va ridica la 24 de milioane de euro. Înainte de a realiza această investiție, Salonta a fost declarată stațiune turistică de interes local.
Așadar, deși deschiderea Ștrandului Neptun din Arad s-a făcut cu mare tam-tam, cu muzică și distracție, perspectivele de viitor nu sunt prea îmbucurătoare. Și asta pentru că magia și splendoarea de altădată a Ștrandului nu se mai regăsesc în contextul actual. Pe lângă starea degradantă în care se prezintă spațiul, a lipsei de investiție și interes față de acest spațiu, și prețul biletelor lasă de dorit. Astfel că vorbim de un raport calitate-preț disproporțional, iar pe fondul acestor factori, a unor decizii administrative neinspirate, nu este de mirare că arădenii optează pentru alternativele pe care le au la dispoziție atunci când vine vorba de distracție și relaxare în zilele toride de vară.
